la revedere

Câteodată este greu să spui ce gândești, pentru că nu toată lumea te poate înțelege și să dai de cineva care este capabil să facă acest lucru este puțin cam greu, dacă nu imposibil, și când dai, ține-te bine de acel om, că poate alege să plece.

Dacă ai ști de câte ori m-ai enervat, și supărat. Cred că știi că ți le-am zis de mai multe ori decât era nevoie. Dar la nevoie, ai fost aici, cum am fost și eu, la masa de lângă scări sau cea de lângă geam, eu cu ceaiul meu negru tu cu berea ta. Era deja un ritual, cu care eram obișnuit deja, și totodată nu l-aș fi schimbat niciodată. De obicei discuțiile noastre nu începeau cu clișeicul ce faci, ci cu explicarea problemelor, pentru că exista una, tot timpul exista una. Ori a mea, ori a ta, și asta avea părțile bune, să ai o conversație fluidă despre cât de mizerabil te simți dintr-un anumit motiv și cum încercam să ne sfătuim cum să facem situația mai puțin nefavorabilă. Dar noi, fiind noi, nu am reușit asta, probabil de aia am reușit să ne înțelegem atât de bine într-un timp atât de scurt. Au trecut doi ani de atunci, doi ani plini de momente bune și mai puțin bune, dar să le lăsăm pe cele proaste la o parte, pentru că pe alea le știm deja foarte bine.

Mai știi când am înghețat de frig în Moskva? Cele 3 zile de răceala sigur își aduc aminte, sau când am mers cu biciclete prin centru, ca apoi să renunțăm și să merergem în Lords. Normal că acolo, unde altudeva am putea pierde vrema și gândi la tot ce se întamplă pe lumea asta, dacă nu în colțul ăla întunecat lângă scările menționate anterior.

Cred că ai făcut cea mai bună decizie, de ce ai continua ceva ce nu te face să te simți bine, nu trebuie să mulțumești pe nimeni, doar pe tine și asta este cea mai bună soluție. Probabil nu este cea mai bună, dar este soluția potrivită în acest moment și am să o repect. La fel cân ai greșit, și am avut dreptate, nu am să-ți zic ”ți-am spus eu”, pentrru că nu ar avea vreun rost, acum este prea târziu.

Mometan, nu am nici cea mai vagă idee ce o să fac în circa două săptămâni, și sincer îmi este groază, pentru că acum nu am unde să ”fug” când ceva mă nemulțumește. nimeni nu mă mai va îmbrățișa și-mi vi va zice cât de nașa este situația dar că ”se putea și mai rău”, va trebui să fac asta în alt mod, dar nu știu dacă vreau asta. Pentru că nu știu ce vreau, dar pentru prima dată tu știi ce vrei, și asta mă bucură enorm de mult.

La revedeere

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Țara lu pește #7: Reguli de etichetă din Tren

Tristitia (Poem 6)

De ce iubesc oamenii câinii