De ce sunt nașpa nunțile



În ultimul timp am fost la mai multe nunți decât clase au în medie vecinii mei, ceea ce este mult, dar totuși puțin. Nu spun că îmi displac pentru că sunt doar un mod de a te lăuda în fața vecinilor, prietenilor și al tuturor că pruncu tău, se însoară, nu mi se pare nimic de lăudat în asta, este ceva normal. Sau că cheltuiesc mulți bani pe băutură,  formație, sală, mâncare.

Chiar trebuie să-ți chemi și primul coleg de bancă din clasa I-a ? sau copilul de pe rândul 3 din grădiniță care avea o geacă fix ca a ta, și i-ai luat-o din greșeală în grupa mică și te simți vinovat așa că-l inviți la nunta ta.

Nunta nu este un eveniment fericit pentru nimeni, adică îți petreci jumătate din zi, în cel mai bun caz cu oameni pe care nu-i cunoști (în cel mai bun caz), sau mai rău, cu oameni pe care îi cunoști dar îi eviți.

De ce trebuie să aștept 5 ore ca să mănânc ceva? Scuză-mă, dacă îți dau un car de bani, măcar fii om bun și adu-mi mâncarea la o diferență de 5-10 minute, nu la o oră, un dans, și o beție.

Chiar e nevoie să pup fiecare rudă ? de la bunicu socrului, până la verișoara mătușii de a 15-lea grad. Dar mai ales trebuie să-i pup pe miri, adică nu e ca și cum în ultimele 8 ore au primit la fel de mulă atenție ca și moaștele, mai trebuie să simt și gustul fardurilor de pe obrazul lu ceia, asta e dreptate?

Nu știu dacă peste tot este așa, dar la noi se dă pălincă la nuntă când termini,asta și prăjitură. Chiar este nevoie să mă fac muci ca să-mi aduc aminte de ziua ta ”fericită”? Poate dacă sunt praf, va fi și pentru mine o zi fericită, știind că am dat atâția bani, ca să mă văd cu oamenii pe care-i urăsc, să mânânc mâncare la un interval de pușcărie, în timp ce ascult pe niște oarecare cum îmi cântă de fericire, noroc și voie bună.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Țara lu pește #7: Reguli de etichetă din Tren

Tristitia (Poem 6)

De ce iubesc oamenii câinii