Lăcomia (Poem #2)



Cand planetele se izbesc 
Iar zeii din cer doar privesc
Soarta ce o naruiesc,
Sufletelelor care ard 
Tot ce am facut pana acum
Va fi foc și scrum
Tot cea ce lăsăm in urmă,
Va fi uitat .
Cerul nu mai are milă
De existența noastră îi este silă
Cand planetele se izbesc
Stând aici și privesc la
Existența noastră inutila ,
Cum visele și speranțele noastre 
Au devenit doar niște glume proaste

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Țara lu pește #7: Reguli de etichetă din Tren

Tristitia (Poem 6)

De ce iubesc oamenii câinii