Fericirea este o iluzie .


Poate că este vorba doar despre mine, dacă nu te regăsești în postarea aceasta deloc, chiar mă bucur pentru tine și te rog lasă-mă să te felicit și să-ți strâng mâna. Dar, nu cred că există așa ceva, așa că ia loc și taci (sau comentează, mie tot una), și ascultă, adică citește cea ce am de zis.

Știi când ești mic, și le zic alor tăi că îți dorești de Crăciun *inserează ceva obiect ce își doresc toții plozii la 10 ani*, și ești entuziasmat multă vreme, până când ai tăi se sacrifică și îți iau jucăria aia? Și ție îți place mult, mult de tot, până peste vreo două zile și visezi deja la alta.  Da, toți am fost acolo. Chiar dacă mama și tăticuțul tău știau că ești doar un copil nerecunoscător și că așa o să faci, ei tot ți-au cumpărat jucăria, pentru că te iubesc și le pasă de fericire ta, chiar dacă este atât de temporară.

Și așa mi-am dat seama, că din niște oameni mici, egoiști, enervanți și nerecunoscători, ajungem oameni mari, enervanți, foarte egoiști și mai ales nerecunoscători care nu apreciem absolut nimic din ce alții ar face pentru noi (dintr-un oarecare motiv), și mai ales noi nu o să fim mulțumiți cu nimic niciodată.

Stă în natura umană acest lucru, să nu fim niciodată mulțumiți de ce avem și să ne dorim mai mult, sau poate acest lucru este doar în cazul meu, pentru că mi s-a zis de câteva ori (mai multe) că aș fi tot tot timpul nemulțumit. Dar nu văd nimic greșit în a îți dori ceva mai bun, care să-ți fie de folos pentru mai mult timp și care fie mai eficient din punct de vedere al costului, decât știu și eu ceva mai slab calitativ care să nu-ți aducă vreun beneficiu pe termen lung, decât pe termen scurt.

Și asta era despre fericirea, dată de ceva fizic, și acum să mă iau de cea spirituală, dacă mai are vreun rost. Nu-mi place când cineva zice ”dar nu ai nevoie de *inserează ceva*, ca să fii fericit*,ci doar de iubire” . Da, și totuși, nu, Adică nu poți să faci nimic, fără, bani sau fără a avea o bază de unde să începi. Și nu poți avea pacea spirituală dacă mori de foame, sau ești parc într-o cutie de carton, pentru că nu-ți pasă de viața materială, prostii. Și știu și eu, și tu, chestia asta.

Și mi-e îmi aduce fericire când văd o pisicuță pe stradă, este awww și alte interjecții. Dar, după circa 25 de secunde de când am văzut pisica, m-am întors la realitate și într-un final tot aceiași chestie este și tot aceiași oameni suntem, chiar dacă avem.

Toți știm asta, chiar dacă recunoaștem,sau nu, toți suntem niște oameni răi, egoiști și nerecunoscători, chiar dacă într-o mică, medie sau mare măsură (un fel de McViață, cu porții diferite de ”noi”-înșine) și toți avem nevoie de ceva, altceva și încă puțin ceva, ca să ne satisfacem nevoile, și apoi să satisfacem nevoile nevoilor, cred că ai prins ideea.



                               

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Țara lu pește #7: Reguli de etichetă din Tren

Tristitia (Poem 6)

De ce iubesc oamenii câinii