De ce nu-mi place Windows 10 ?


Dacă mai țineți minte, acum ceva timp am făcut o postare (06.09.2015) despre cum am trecut de la Windows la Linux, și mai exact , cum am trecut la distribuția numită Ubuntu, iar apoi la Mint, apoi iar Ubuntu ,apoi Iar Mint, Apoi Elementary OS, acum Windows.

Dar nu am revenit la cea mai nouă versiune de Windows, adică Windows 10, pentru că sunt niște probleme cu confidențialitatea care nu sunt chiar pe placul meu, cât și unele modificări stilistice, care nu-s chiar cana mea de ceai, dar ultim parte este subiectivă.

Am realizat că în acest moment, oricât de mult mi-ar plăcea Linuxul, și diferitele sale distribuții, sunt niște probleme și aceste ar fi lipsa de aplicații de care aș avea nevoie, și a trebuit ă mă baezez pe cele din browser, care nu tot timpul mergeau bine. Libre Office este un înlocuitor capabil de Microsoft Office, doar că Impress (un fel e pseudo Power Point), nu prea se ridica la ușurința de utilizare și customizarea lui Power Point. Iar dacă nu poate să-mi satisfacă nevoile nu pot să-i mai justific simpla
sa existență, pe al meu laptop. Odihnească-se în pace, Linuxul (și toate distrbuițiile sale, care au fost pe al meu laptop HP)  06.09.2015-11.04.2016

Să vorbim despre elefantul din cameră, Windows 10, care a făcut titlul acestei postări, și de ce nu-mi place. Nu am să mă iau foarte mult despre cum arată, pentru că, asta este subiectiv și poate altora le place, dar dacă le placă să-și facă blog unde să bolborosească despre cum le place, pentru că pe acest blog nu vei vedea așa ceva.

Probleme cu stabilitatea
Lipsa de drivere
Probleme cu confidențialitatea, care le-am întâlnit și pe telefon. De exemplu când dorești să setezi un telefon nou, ai setări expres care trimit multe date care nu știu dacă ai dori să fie trimise celor de la Microsoft, și nu vreau să le trimiți locația mea, fișierele ce le accesez sau ce tastez să fie trimise pe serverele lor pentru a îmi ”îmbunătăți” experiența .

Nu vreau să vă folosesc motorul de operare (bing) , chiar dacă l-am folosit să fiu sincer, dar nu este deloc folositor în țara noastră, pentru că nu este folosit, iar nu este folosit pentru că nu este deloc folositor, înțelegeți problema?
Lipsa de transparență, că nu știi ce date colectează despre tine și asta mă îngrijorează, nu că aș avea ceva de ascuns, dar totuși, aș vrea să știu ce fel de date colectează de la mine, fără voia mea ca să-mi vândă apoi reclame.

Plus că nu poți să dezactivezi update-urile, și de obicei la experiențele mele cu Windows-ul, nu a mers bine după update (motivul principal de ce am trecut pe Linux, a fost că s-a blocat după update Windows 8.1).


Cam aceiași problemă am avut și cu telefonul, după update-ul la Windows 10 Mobile, bateria mă ține teribil, și e mișcă mai prost. Groove music, merge 2/3 , Camera se mișcă mai greu . Microsoft Edge dă crash foarte des, și la el și în mail, paginile nu se afișează cum ar trebui și când dai scroll în jos devin imposibil de citit.
Cred că asta explică destul de clar de ce nu-mi place Windows 10, și am arătat niște motive valide, nu doar spus că ”este nașpa” fără să am vreun argument pentru a îmi exprima punctul de vedere, de fapt și dacă nu aș fi avut, ținând cont că e blogul meu pot să scriu despre ce vreau, cum fac deja.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Țara lu pește #7: Reguli de etichetă din Tren

Tristitia (Poem 6)

Gâtind cu Alex #3 - Brioșe cu vanilie și banane