Postări

Gata jocul

Imagine
Haide, Răducu e timpul să-ți strangi jucăriile. Dar de data asta nu te mai întorci la ele. A apus vremea lor, suntem băieți  mari acuma. E timpul să ne luăm pantalonii de băieții mari, să ne legăm singuri șireturile, că nu mai suntem la grădiniță să ni le lege alții. 
Este timpul să-ți iei viața din plin, chiar dacă nu crezi ca ești pregătit. Alții la vârsta ta erau deja departe, iar tu abia te dai jos din pat. Suntem mari acuma, nu mai putem sta după mama la orice problema. Când o sa cazi, va trebui să-ți astupi rănile și să-ți ascunzi lacrimile, pentru că, copiii mari nu plâng. Ei își ascund sentimentele pana când realizează ca nu mai se pot găsi, dar  atunci este prea târziu pentru mine, tu și eu. 
Este timpul să uiți cărarea ce o urăști atât de mult, dar o accepți fiindcă este singura pe care o știi. Nu te mai ascunde și ridică-te din genunchi, curăță sângele uscat înlocuit de cel noi. Șterge-ți lacrimile și hai. 
Este timpul să-ți strângi jucăriile. 

Rutina

Imagine
Consider ca plictiseala și rutina,  Sunt mai fatale decât electricitatea și piscina  Decât leul și mașina, sau hoțul și vecina  Pentru că te prind,  te încolțesc Te aștept, te ademenesc Mai tare decât soarele în iulie  Mai rapid decât o vijelie   Fiindcă irosesc atâtea zile   Cum ard în soba din cărți, file   Simt cum îmi pierd încet viața   Cum soarele îmi arde fața  Norii trec prin ochii mei   Împrimand imaginea spaimei   Adunând zile goale, fără gust   Ca și lipsa apei, la arbust   Mă întreb cum sa o dreg de aceasta dată   Că poate este ultima șansă acordată 

În noapte

Imagine
Ia-mă de mână și fugi  Noaptea, la răscruci  La strălucirea stelelor  și eliberarea minților 
Către malul înorat  Sub cerul înstelat  Scăpând de furtuna Ce mintea o-aduna
Pe culmi bătătorite  De apus mânjite  Pe căi umblate Colibe, nu palate 
Atunci când cerul răsare De la ultima strigare  Lângă marea ce se varsă  Departe, departe de acasă

De ce?

Imagine
De ce, odată ce faci o prostie,  Toate lucrurile bune pe care le-ai făcut vreodată  Sunt ignorate, ca și cum nu ar fi existat  Ca și cum toată viața ți-ai fi ratat 
Și toți te arată cu degetul  Împrimand regretul

Știu ca ce am făcut nu a fost drept  Ca nu mă face mai deștept  Dar nimic din ce zic nu e corect?  Toate astea mă fac defect? 
Știu că sunteți dezamăgiti La fel sunt și eu, mereu

Nu era deloc momentul  Simt ca am ratat prezentul  Că tot ce fac e inutil  Ca poate nu-s abil 
Dar merit toată ura?  Ce-mi închide mintea și gura

Captiv

Imagine
Tu vrei să fii lângă mine, Crezând că ce faci este bine Între timp, nu ai grijă de tine Luna și soarele niciodată nu o să se îmbine  La fel cum cerul, la om nu o să se închine Două vieții au devenit străine Turnul nu a început să se închine Toate astea au făcut să se dezbine Sentimentele, ascunse adânc, niște rubine Au zburat, ca gloanțele din carabine Strivite, ca și albina la afine  Nu ai făcut nimic, nici măcar pentru tine Nu ai dat vreun ban pe mine Egoismul imens,tot ce a rămas din tine

Cuvinte

Imagine
Urăsc când spun ceva  Iar cuvântul ajunge undeva Pleacă de la mine, Și nu mai ajunge la tine Sau dacă o face E pătat, impur Ca și un fluture Cu o aripă ruptă Care a văzut prea multe Dar încă încearcă să zboare Când de fapt, încet, el moare Dar încă se zbate Încă luptă, cu fapte Chiar dacă știe ce-l așteaptă Fiindcă viața e nedreaptă

Noaptea la muzeu

Imagine
Acum ceva timp s-a trezit spiritul civic în mine, cum s-a trezit și cheful de a fi câștigat un concurs de băut clor, dar legat de asta mai în colo. Într-o zi cu soare și probabil cu o dimineață minunată, nu știu nu am prins așa ceva de prin ”99, m-am decis să fiu voluntar la NoapteaMuzeelor

M-am trezit entuziasmat că voi fi util societății noastre și că va fi o experiență minunată. Parțial a fost, dar Alex fiind Alex o să transform postarea asta într-una sarcastică să nu-mi uit rădăcinile blogului ,

Dacă mă vezi că am un ecuson pe care scrie voluntar, nu înseamnă că știu când s-a construit clădirea și nu-l cunosc pe cel ce a pus tencuiala pe pereții de lângă intrare.

Nenea vede o ușă închisă, oh ce ar putea fi acolo? exponate secrete? Cutia Pandorei, creierul său? Din păcate nimic, e doar o ușă închisă, dar mânat de curiozitate trebuie să o deschidă că de nu mama lui nu-i mai dă ciocolățică după cină, că el a învățat să fie curios.

Înțeleg că locul era mare, dar cred că știi pe unde ai…